Tennessee Williams, s-a născut în Columbus, statul Mississippi, mama sa fiind fiica unui ministru iar tatăl său, vânzător de pantofi, provenea din prestigioasa familie Tennessee, care a oferit statului Mississippi primul guvernator şi întâiul senator. Poate că asta l-a îndemnat să scrie despre locul în care se ciocneau, la vremea aceea, două tipologii ale Americii: moştenitorii primilor colonişti europeni, burghezi educaţi şi respectabili şi cei dintr-o nouă generaţie, cea a gulerelor albastre. Prin atitudinea de viaţa pe care o zugrăveşte prin curbele unor parabole, Williams, creează o galerie de portrete neînțelese, modele psihologice (portrete ale neînţelegerii sociale şi ale propriei lor neînţelegeri faţă de ele însele), pe care mai curând le deplânge, decât să le iubească, chiar piesa „Un tramvai numit dorinţă”, fiind intitulată „o tragedie a neînţelegerii”.
„Un tramvai numit dorință” ce străbate un cartier din New Orleans, trecând prin staţiile „Cimitire” şi „Câmpiile Elizee”, o aduce într-o zi pe Blanche DuBois, cu o valiză, câteva haine şi multe lucruri nespuse, în casa surorii ei, Stella. Nevrotică, dependentă de alcool, cu o sensibilitate hipertrofiată, Blanche crede că viaţa poate fi luată de la capăt. Se înşală. Prima întrebare primită avea să fie „Cât stai?!”, întrucât Plantația Belle Reve, de unde proveneu fetele, casă alba cu coloane somptuoase, aparținând unei bogate familii burgheze, nu se compara nici pe departe cu containerul în care locuiau cei doi soţi, Stella şi Stanley; o singură încăpere bucătărie-dormitor-salon, situată la periferie, loc în care nu există viață privată, loc unde toată lumea ştie totul despre toată lumea, iubirile și bătăile purtându-se în văzul cartierului. La granița dintre manipulare și afecțiune, atmosfera devine insuportabilă, când Stanley Kowalski, în fond muncitor polonez, lipsit de maniere, încearcă să-i deschidă ochii soţiei lui cu privire la comportamentul surorii ei mai mari, aducându-i chiar dovezi. Iluzii și căutări deșarte, personajele se doresc unele pe altele, dar şi mai mult doresc linişte. Doresc să scape de trecut.
„Un tramvai numit dorinţă” este o dramă complexă, aproape o expresie denaturată a nihilismului, o intuiţie poetică, un absurd sens al existenţei, dincolo de comic ori de tragic, cu puternice elemente biologic-sexuale, în care instinctele nu sunt stăvilite de raţiune şi convenienţe.
„Dorinţe, visuri, speranţe. Unde duc ele? Câte se împlinesc şi cu ce preţ? De câte ori nu ați căutat fericirea, iubirea? Dacă alegeți să urcați în tramvaiul nostru, veți descoperi noi valențe ale acestor dorințe după care alergăm toată viața.
Este o onoare pentru mine să pot monta la Ateneul Național din Iași o capodoperă a dramaturgiei americane. Din acest motiv, dar și pentru că sunt la a treia mea colaborare în calitate de regizor pe scena mare a Ateneului, cred că am de îndeplinit o misiune foarte grea…”
(Andrei Ciobanu, regizor)
Regia și versiunea scenică: Andrei Ciobanu
Scenografia: Cătălin Târziu
Light design: Lucian Țurcanu
Distribuție:
Erica Moldovan / Ramona Dorneanu – Blanche
Daniel Onoae – Stanley
Irina Frunză – Stella
Codrin Dănilă – Mitch
Mara Lucaci / Ana Hegyi – Eunice
Ionut Gînju – Steve
Dragoș Maftei – Vatmanul
Luca Afrisinei – Stanley Jr.
