Ateneul Național din Iași este prima instituție de cultură din România care deține o capelă proprie, dedicată artiștilor, angajaților, dar și vizitatorilor instituției. Capela Ateneului, închinată Sfântului Mucenic Filimon, ocrotitorul actorilor și al făuritorilor de spectacole și Sfintei Cecilia, protectoarea muzicienilor, a compozitorilor, cântăreţilor, lutierilor şi poeţilor, se vrea a fi un loc de liniște și meditație pentru angajații și colaboratorii Ateneului.
Din punct de vedere arhitectural, Capela amintește de biserica satului românesc de la 1900. Este construită din lemn provenit de la o casă de acum 100 de ani, împodobită cu elemente la fel de vechi, adunate din toate colțurile României Mari.
În data de 23 mai 2019, a avut loc sfințirea capelei Ateneului ieșean, oficiată de un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
După slujba de sfințire, Andrei Apreotesei, Managerul Ateneului Național din Iași, a fost distins cu „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei”.